O raza de optimism

Cand inima iti este atat de grea incat simti ca te vei sufoca, aminteste-ti ca EL este acolo , undeva, rece si nepasator.

Cand din intamplare auzul tau atinge sunetele unei melodii triste, nu plange, ascult-o zambitoare, caci o melodie trista este intotdeauna o melodie frumoasa.

Cand iti simti inima ca agatata in cuie, aminteste-ti de indeletnicirile tale, lucruri care odinioara-ti faceau placere, lucruri de mult uitate...

Cand lacrimile-si cer cu fermitate dreptul de a iesi la suprafata, ca si cum ar avea vointa proprie, lasa-le sa-ti curga lin pe obraji, apoi mergi mai departe cu sufletul si ochii limpezi.

Cand amintirile dureroase te invaluie intr-un fior de gheata, aminteste-ti ca odata, acele momente au reprezentat fericire si ca nici o forta a naturii nu le poate transforma.

Cand cel care in ochii tai se scalda in admiratie, devine impasibil, nu-l judeca, doar taci, vindeca-ti inima apoi zdrobeste-l tocmai in momentele sale de cumpana.

Cand nu-ti doresti decat sa zaci inerta asteptand ca sangele sa-ti paraseasca trupul, aminteste-ti ca traiesti si ca acesta este un lucru minunat.

Cand simti ca suferinta lasa loc nebuniei/bolii, fii egosita! gandeste-te cat rau ii faci fetei vesele de odinioara, iubeste-ti propria persoana mai presus decat orice pe lume !

Cand te simti singura, atat de singura incat constiinta de sine te aduce in pragul nebuniei, gandeste-te ca ca omul a fost creat diferit de ceilalti, tocmai pentru ca este menit sa fie singur, oricat de multe persoane l-ar iubi.

Cand gandurile nesocotite te indreapta spre fapte necugetate, aminteste-ti de oamenii care ar da orice pentru o secunda de viata.

Cand iti doresti sa te trezesti suferind de amnezie, numai pentru a uita o singura etapa a vietii, gandeste-te ca e timpul sa incepi lupta cea mai grea: aceea cu propria-ti persoana.

Rasnita de cafea

Soarele isi intindea delicat aripile-i ingalbenite catre oamenii cinstiti, sinceri si buni, dar si catre purtatorii de masti, cei pe care ii credem undeva sus, in preajma ingerilor , carora ochiului omenesc ii este imposibil sa patrunda dincolo de aparente.
"Cat de darnic trebuie sa fie soarele, sa ofere o noua zi plina de lumina oamenilor ipocriti, umpluti pana la limita capacitatii de cinism, oameni care ranesc sentimente pentru a-si alimenta orgoliul nemasurat, care in egoismul lor orbesc in fata faptelor care le arata ca gresesc, celor care sunt nedrepti cu cei din jur si mai ales celor care-si secatuiesc de viata,fiinte apropiate, iubitoare.." si iata drumul pe care gandurile Juliettei calatoreau cu viteza razelor care acum o orbeau.

Simtea durerea aceea care aparea subit instalandu-se confortabil in piept, oferindu-i o senzatie de greutate in locul in care inima se zbate.Vorbea cu muntii, cu pasarile, cu acele patratele colorate de la verde praz spre verde smarald, specifice zonelor de munte, cu tot ceea ce inseamna natura, prietena ei care o intelegea fara sa o judece, care era intotdeauna acolo pentru ea.
Juliette vedea prin puterea dragostei asa cum Luceafarul lui Eminescu reflecta din imaginea iubitei sale, o fiinta perfecta, pura, iubitoare, demna de nemurire, dar cand masca i s-a frant, dezamagirea a biruit piedestalul atat de falnic si de pretios odinioara.Oamenii sunt falsi,fara drept de viata vesnica, fara dreptul de a li se acorda un dram de incredere.
Pentru a-si potoli nervozitatea, vechea rasnita de cafea a familiei se lasa invartita energic de mana sa.Era un obiect ingalbenit de ani,dar de o valoare sentimentala deosebita.Era o fire mai ciudata, o purta dupa ea in momentele sale de meditatie, creandu-i o stare de liniste. Recita acum cateva dintre versurile preferate din acelasi Eminescu, mistunind-o dorinta frematatoare de a revedea vremurile de glorie ale iubirii lor, cand ea credea ca pe nimeni nu a intalnit asemeni lui. "Tu, visul blond unui noroc ce nu e/ De-i mai veni, să ştii că nu te iert./ Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie/ Şi sărutându-te am să te cert/ Cu dezmierdări cum n-am spus nimăruie."
Era singurul loc in care se regasea: volumul de poezii.Incercand sa-si aminteasca felurite versuri ravasitoare, dorinta aceea crestea in ea in fiece secunda, iar rasnita se tot invartea uluita de sute de ori.Juliette o invartea si o tot invartea in sensul invers acelor de ceasornic, imaginandu-si ca poseda gigantul ceas al intregii omeniri, ca ar putea revedea momentele in care fericirea veghea asupra ei.

Deodata, un vartej de ameteli, spasme si tulburari de vedere o cuprinsera.Timp de un minut sau doua parea ca se zbate intre doua lumi, ca intr-o tornada.Dar se trezi.Crezand ca a lesinat, isi ridica usor capul.Urechile ii tiuiau,ochii ii erau tulburi si mintea incetosata.Se intreba apoi de ce in fata ei se afla acum o imensa intindere de apa in locul falnicilor munti, de ce copacii fusesera inlocuiti cu nisip si de ce toate pasarile pareau transformate in pescarusi.Singurul care ramasese era soarele care rasarea .Umbla naucita cu rasnita strans lipita de piept.Nu mai avu timp sa se gandeasca la nimic din toate astea, caci zari doi tineri indragostiti privind peisajul de care pareau sa nu se mai sature vreodata, se sarutau, se imbratisau, se iubeau, erau fericiti...erau EI.

Juliette se privi cum zambea ametita de o raza sau poate de prezenta lui. Nu-si mai amintea ultimul sau suras.Inchise din nou ochii, lasandu-si rasnita de cafea sa o conduca pe aripile timpului. Rezavu fiece moment de multumire sufleteasca pe care il petreceau misteriosii tineri.Cuvinte de iubire, de incurajare, fapte mici,dar de o importanta imensa, o prietenie solida, de neclintit, fara pic de nemultumiri si ostilitati.Le revazu pe toate...erau acolo..in trecut, adormite pentru totdeauna.
Apoi, se vazu dintr-o data sarutand, dezmierdand, iubind : o masca.Pentru prima data in calatoria sa ciudata, se vazu indurerata, varsand lacrimi amare.Se zbatea sa vada prin puterea ratiunii, dar sentimentele o orbeau .Juliette cea din prezent era capabila sa vada totul prin puterea mintii, sa vada cum el se schimba construindu-si mii de fete.Cea din trecut, insa era mult prea slaba sa accepte ciudata intorsatura a lucrurilor.In momentele de cumpana, el dovedea doar indiferenta, neincredere, egoism si ipocrizie.
"Cum am putut fi atat de oarba?!Ar fi trebuit sa fi stiut ca langa mine nu se afla decat un om ca oricare altul, nicidecum o fiinta simtitoare, care sa stie ce simt in orice moment, care ar face mici eforturi pentru fericirea mea, care ar sti sa-mi rasplateasca mahnirea.Ma aflam langa un vrajitor care din cand in cand isi rasucea bagheta blocandu-mi calea catre rationament."

Cugeta privindu-se din nou pe ea asa cum nimeni nu ar fi putut sa o vada vreodata: incercand sa-si construiasca la randul ei o masca, sa para puternica si nepasatoare.Numai sagetile din inima se impotriveau cu desavarsire, impungand-o cu rautate, dezvaluindu-i adevaratul chip palid si obosit de numeroase critici primite de la omul care ar fi trebuit sa fie primul care-i descopera sensibilitatea, dar care de fapt nu a stiut niciodata sa vada in spatele exteriorului.Pentru ca nu era decat un "sclav al obisnuintei' , inghitit de moravurile societatii moderne condusa de instincte primare,nimic profund, nimic care sa ofere placere spirituala, ci doar vesnica rutina de care oamenii au uitat sa se detaseze.
Acum ca vazuse adevarata fata lucrurilor,calatoria ei devenise un cosmar.Trebuia sa se trezeasca si sa se intoarca in prezentul la fel de dureros, dar peste care batranul timp si-a pus amprenta.Le lasa din nou prada ametitoarei miscari de rotatie, trezindu-se buimaca intre munti.
"..Prezent mult iubit, m-am intors!Oh, si ce fericire ma incearca!Prin vis am vazut in sfarsit, clar si fara urma de incertitudine, adevaratele suflete ce se ascund in spatele chipurilor care-ti incanta privirea..."
Revenindu-si din tulburare, Juliette privi in juru-i. Lumina era aceeasi, soarele inca nu urcase indeajuns.Isi privi ceasul: arata aceeasi ora, aceeasi data,ca in clipa in care cazuse in trecut. Era acelasi rasarit...
　
　

Articol - Relatii serioase? Sau legaturi amoroase intamplatoare?

Poate ca la prima vedere vi s -ar parea o problema strict adolescentina, dar daca veti cugeta un moment asupra ei, veti descoperi poate ca la un momentdat ati trecut printr-una dintre situatiile ce urmeaza, la o varsta nu tocmai frageda.
Reprezentantii sexului masculin, vad in orice femeie o posibila partenera.De scurt timp, insa."Rivalele" acestora, se pare ca ravnesc la un Fat-Frumos fara urma de cusur cu care sa-si imparta atat momentele fericite cat si cele nefericite pentru tot restul vietii."Nu inteleg, ce isi doreste de fapt?Acum ma doreste, peste cinci minute se poarta intocmai ca un necunoscut.Gresesc eu cu ceva?" Numai un barbat ar putea-o lamuri pe prietena mea.
Suntem capabili sa ne daruim trup si suflet unei singure persoane?Sau vibratiile simtite in urma unei aventuri ne trezesc un interes mai viu?
"Nu inteleg de ce trebuie sa ma abtin de la placerea de a cunoaste fete noi.Mi-ar fi parut enorm de rau daca as fi lasat anii adolescentei mele sa treaca monotoni pe langa mine, in timp ce eu sa fi fost un fidel convins.Desigur, si relatiile serioase au avantajele lor, dar nimic nu se compara cu freamatul oferit de noile inceputuri , intotdeauna alaturi de o persoana diferita." Iata afirmatia unui adevarat Don Juan.
Intr-o lume ca a noastra monogamia nu mai este considerata à la mode , numai ca la capitolul acesta, o multime de femei au ramas inchistate in traditii.Nu-i nimic, ne vom emancipa si la acest capitol.