-Binecuvantata noapte, atat de linistita si de departe de zilele agitate si neplacute, zile in care visele si sperantele nu sunt altceva decat pure iluzii. Suzanne se plimba ca o naluca prin casa intunecata, cufundata in liniste si disperare.Lacrimile ii siroiau nestingherite pe obrajii palizi.Erau lacrimi amare si fierbinti.Se simtea slabita, aproape lesinata, corpul ei subtire invelit intr-o rochie usoara de vara parea ca in orice secunda se va prabusi,iar mintea ei va cadea intr-un somn adanc,adanc , departe de oamenii falsi care intotdeauna au ranit-o prin ipocrizia lor.Simtea la propriu durerea cauzata de sufletul ranit.O senzatie greu de explicat , dar totusi care exista.Ii era ataat de dor de ei, de ei doi care in realitate erau unul singur.Unde sunt saruturile, mangaierile, atingerile stangace de inceput, zambetele.... Unde e marea dragoste ce-i unea?Oare unde s-au ascuns toate?Cine era in spatele lor?Se afla cu fruntea lipita de geam in lumina albastruie a zorilor.Cand soarele abia ridica o geana din spatele delurilor stravezii, gandurile lui Suzanne inca hoinareau pe taramuri nebanuite.Cu o imaginatie care tradeaza nebunia, cugetul sau desena o varietate de scenaii bizare.Se simtea ca intr-una din piesele ei de teatru, numai ca de data aceasta, nu mai era necesara transpunerea in psihicul personajului interpretat.Acel personaj era intocmai ea...
Zece ani mai tarziu,o somptuoasa masina, parca pe straduta linistita a micului oras.O tanara doamna, in varsta de douazeci si opt de ani, cobora gratios inaltandu-se pe tocurile asemanatoare unui zgarie nori.In acea perioada din anii '20 cand lumea a fost invadata de femei cu o puternica personalitate care devenisera independente, isi conduceau propriile masini, imprumutau stilul hainelor masculine, fiind feminine si in acelasi timp libere prin simplitatea oferita de tinutele lor, cand isi petreceau serile in cluburi de jazz sau bucurandu-se de dansuri energice fara teama ca vor fi aspru judecate, in acea perioada infloritoare pentru toate femeile din lume, Suzanne avusese sansa sa creasca si sa devina o femeie de un succes rasunator.
Se privea in vechea sa oglinda din apartamentul micut in care locuise inainte de plecarea la Viena.Se schimbase enorm de mult.Din adolescenta obedienta ale carei simtaminte erau usor persecutate, o deosebita actrita aflata intr-o continua obscuritate, poza acum intr-o femeie cu trasaturi puternice dar totusi gratioase, o privire elocventa si patrunzatoare care-i servea in arta de a citi in sufeltele si in mintile celorlalti.Vechile sale haine erau transformate intr-o tinuta sic formata dintr-o rochie mulata din jerseau de lana,neagra,scurta si fara maneci, decorata doar cu cateva linii diagonale.Perlele albe ii inconjurau gatul subtire si lung in timp ce tunsoarea stil "garcon" ii oferea un aspect de tinerete si vitalitate .Numeroasele oportunitati ivite gratie talentlui sau au transformat-o treptat in una dintre cele mai puternice si mai frumoase femei din acea vreme.Milioane de barbati o idolatrizau si o doreau cu inflacarare,insa ea nu facea decat sa le dea sperante desarte, bucurandu-se apoi , razand diabolic si sorbind sampanie frantuzeasca, de suferinta cauzata si de intensitatea sentimentelor sadite in umilele suflete nimicite poate pentru totdeauna.Era tipul femeii fatale, de o uimitoare finete , eleganta si valoare estetica,iluzorie si neinduratoare..in asa fel incat oricine i-ar cadea in ghearele-i ascutite. Era o zi mult prea rece pentru acea perioada a anului.Suzanne analiza prin ochii sai sticlosi, peisajul oferit de cochetul restaurant parizian in care avea obiceiul sa mearga atunci cand simtea nevoiea acuta de a reflecta asupra vietii sale.Un barbat inalt cu o figura placuta se aseza pe locul din fata ei.
-Ce doresti?tonul sau era unul neutru fara a-si muta macar privirea spre el
-V-am vazut de la distanta..imi pareati cunoscuta
-Am mai auzit replici asemanatoare.
-Sunteti foarte frumoasa, pareti chiar dintr-o alta lume..as putea sa va stiu numele?
-Crezi?!intreba ea pierduta..Chiar crezi ca nu fac partea din lumea asta?
-Dupa infatisare, asa s-ar parea, ramane sa aflu daca sufletul va apartine acestei lumi sau nu.
-Suzanne, rosti indreptandu-si in sfarsit privirea spre partenerul de discutie.
-Nicolas, Enchante! si-i saruta mana invelita intr-o manusa de matase. Suzanne se simtea debusolata.Cine era barbatul acela care avea o figura atat de cunoscuta ei?tacea, privindu-l ingandurata, apoi,intalnindu-i ochii a avut o revelatie .Era ultimul barbat care indraznise sa o raneasca pentru ultima data.Era ultima ei dragoste .
-S-a intamplat ceva, Suzanne?te simti bine?o intreba tutuind-o.
-Sunt bine, spuse iesind brusc din reverie.
-Pot sa va cumpar ceva de baut?
Se sfarsise.La fel ca toti ceilalti,Nicolas ii cazuse in mreje inca din primele minute.Din acel moment , Suzanne avea puteri depline asupra lui, iar ea o stia limpede.Deschise usor buzele-i pline si rosii care tradau o senzualitate inzestrata cu o mare putere de patrundere :
-Un Chocolate Martini ar fi desavarsit.
Suzanne isi privea bucuroasa cea mai ravnita "prada" si din nou nu era vorba doar de o noua poseta.
Nicolas o conduse acasa, purtandu-se ca un gentleman pana in ultima clipa, fara sa incerce sa o sarute macar, cerandu-i insa o a doua intalnire.Suzanne accepta urmarindu-si necrutatoare scopul. Soarele apunea alene vopsind cu mana de pictor, norii in nuante aramii.Raspandea o lumina slaba asupra chipului palid al Suzannei dandu-i o umbra de culoare in obraji.Privea fix intr-un punct din orizont cu gandurile intr-un loc indepartat de lume, asa cum obisnuia inca din copilarie.Gandurile ei erau dintre cele mai ciudate, se gandea "cum ar fi fost daca...sau daca...si daca totusi as fi..." Si-ar fi dorit o altfel de viata , intr -o lume potrivita ei, o lume in care sa fi fost inconjurata numai de oameni iubitori, buni, drepti si iertatori.Consecinta dedusa dintr-o serie de argumente si constatari, era ca lumea pe care o visa , nu se gasea decat in inchipuirea ei.Se simtea ca o regina , plina de virtuti netulburate de vreun cusur,care-si privea cu mila supusii , oameni simplii si plini de defecte care-si ocupau timpul cu activitati dintre cele mai necinstite, se urau si se infruntau pentru drepturi supreme care de fapt, erau inexistente.Si cum o regina nu s-ar amesteca printre supusii sai., nici Suzanne nu-si avea locul in aceasta mare societate reprezentata de intreaga omenire. Continuau sa se intalneasca zilnic, fiecare incercand sa afle cat mai multe unul despre celalalt, avand insa, scopuri total diferite.
-Esti sau ai fost casatorita?intrebarea o luase prin surpindere fara a avea ca de obicei un raspuns pregatit dinainte.
-Nu..niciodata. Tulburarea i se citea in glas.
-Nici macar indragostita?stii tu..prima si cea mai mare dragoste, forta el nota.
"Cum se face ca nu ma recunoaste?m am schimbat oare, atat de mult?"
-Am fost...acum insa, prefer ca barbatilor sa le fie teama in preajma mea, numai ca ei se indragostesc, suporta consecintele apoi intervine teama, sau chiar ura in ceea ce ma priveste.
Ii prinse mana intre alea lui, sarutandui-o.Acest gest tandru avu ca efect o furtuna de emotii puternice, care mai de care mai deosebite.isi retrase brusc mana , ingrozita.
-Sa n-o mai faci! Suzanne se afla in starea aceea lenesa dintre realitate si taramul care duce spre moarte, pe care oamenii obisnuiti il numesc somn.Retraia evenimentele din acea zi prin puterea mintii.Felurite imagini ale lucrurilor,persoanelor, locurilor pe care le vazuse in acea zi i se perinadau acum prin minte asemenea miilor de modele pe care le vazuse in prezentarile de moda.Dar cel mai conturat chip , pe care creierul sau punea cu incapatanare accent, era cel al lui Nicolas.Trasturile lui putenice,ochii sai negri care-ti acaparau privirea, parul niciodara aranjat dar totusi chic, pe toate acestea i le reproducea subconstientul sau dupa bunul plac.
Trecuse o saptamana fara ca ea sa-i mai acorde vreo intalnire, ii oferi in cele din urma, in schimb, o invitatie la cea mai recenta piesa de teatru in care urma sa joace rolul princiipal. Suzanne se afla pe scaunul din fata oglinzii privindu-si chipu-i umbrit de amintiri acunse intr-un cotlon indepartat al mintii sale.Retraia vermurile in care studenta fiind , lumea i se parea un cufar in care intotdeauna avea o comoara de descoperit., Nicolas era una dintre ele.Isi amintea nenumaratele seri petrecute impreuna,de escapadele in locuri feerice stiute doar de ei doi, de gustarile cu care el o rasfata deseori si miile de saruturi cu care ea ii multumea.Insa toate acestea se aflau acum atat de departe de parca nici nu ar fi existat, "simple copilarii"isi spuse zambind cu nostalgie.Fara indoiala ca acele "simple copilarii" o faceau peste masura de fericita.
-5 minute si incepem!tresari ca trezita dintr-un vis senin.
Se ridica aranjandu si palaria cu pene si rochia bogata in cascade de matase si dantela in stilul anilor 1900.Aproape ca nu respira din cauza stransurii corsetului, element obligatoriu al garderobei feminine din acele timpuri.Talia de viespe a doamnei Jivago, personajul interpretat in piesa, era foarte bine pusa in evidenta datorita supradimensionarii umerilor. "Doamna Jivago" aparu din spatele cortinei intampinata de un ropot de aplauze.Incepu prin rostirea unui monolog despre importanta vietii si a fericirii, a amintirilor frumoase si a iubirii .Incheie printr-o propozitie scurta menita sa impresioneze auzul celor din public.
-Oh,mi e dor de tine, dor de noi!Chiar daca rolul nu i-o cerea, Suzanne nu putu sa-si reprime lacrimile.Si-atunci el ii auzi melodiosul geamat.
Imediat ce cortina anunta sfarsitul, Nicolas se indrepta cu pasi repezi spre culise.
-Felicitari, a fost fantastic,un adevarat succes!
Cu toate ca ajunsese sa i fie indiferente astfel de complimente primite atat de des, un zamabet ii flutura ca o adiere pe buzele fierbinti.
-Iti multumesc ca ai venit, Nicolas!Si acum.."Adio! spuse fluturand mana-i de crin".
Usa se inchise in urma ei la fel si ultima lui sansa de a-i spune ca nu a uitat-o,ca stie ca este Suzanne, Suzanne a lui.
Mergea spre casa pe strada cufundata in liniste si semintuneric.Tulburata peste masura de reaparitia lui Nicolas reflecta acum asupra persoanei care fusese:calda, vesela, mereu dispusa sa-si ofere ajutorul , si a persoanei care devenise:dura, necrutatoare,nepasatoare fata de problemele celorlalti.Comparndu-le, isi dadu seama ca ajunsese la stadiul in care era secata de viata.Nu-si mai gasea rostul , oamenii i se pareau atat de banali, de simpli incat ea simtea ca nu mai apartine nici unui loc de pe fata Pamantului.Ajunsa in sfarsit acasa,era obosita, foarte obosita si nu din cauza drumului sau a piesei ci din cauza vietii.Obosise sa mai traiasca.Se intinse pe patul moale intre pernele invelite in matase lasandu-si sangele sa i se scurga din corpul fara vlaga.Lacrimi de disperare si valuri de bucurie ii strabateau intregul corp apropae inert pe care fire subtiri de sange il paraseau cu repeziciune.Se simtea in sfarsit eliberata dintr-o lume plina de comtroverse.Si era bine..pentru prima oara de mult timp..se simtea excelent.
Nicolas, nimicit si el de ganduri si amintiri,incerca disperat sa o sune,insa telefonul ei era la fel de mort ca si ea.O cauta in vechiul ei apartament.Si o gasi.Trupul ii zacea fara viata pe patul plin de sangele inca proaspat.Peisajul l-a stupefiat.O disperare ascutita il strapunse ca o sulita.Se pare ca ea simtise ca va veni, ca o va cauta in cele din urma.Ca dovada , statea hartiuta alba inundata de sange pe care tronau cuvintele:"Nu uita s -o lasi in inima ta!"
